CNA reduce pentru a doua oară licența OTV. Până când mai poate emite postul lui Dan Diaconescu

CNA reduce pentru a doua oară licența OTV.  Până când mai poate emite postul lui Dan Diaconescu
Publicat: 24/04/2012, 18:32
Actualizat: 12/05/2012, 17:00

CNA a aplicat, marți, cea mai drastică sancțiune din istorie, a înjumătățit din nou licența OTV, pentru că televiziunea difuzează continuu publicitate politică la Partidul Poporului Dan Diaconescu, în afara perioadei de campanie electorală, astfel că postul mai poate emite doar până la 4 iulie.

Sancțiunea – cea mai severă din istoria Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) – a fost propusă de Ioan Onisei, vicepreședintele CNA, și a fost adoptată cu unanimitate de voturi.

De asemenea, sancțiunea a vizat mai multe emisiuni difuzate pe OTV în perioada 29 martie – 8 aprilie. În această perioadă, pe OTV au fost transmise, sub diferite forme, mesaje de publicitate politică pentru „viitorul președinte al României” Dan Diaconescu, dar și la formațiunea politică pe care acesta o conduce – Partidul Poporului.

Decizia de sancționare a OTV cu înjumătățirea perioadei licenței televiziunii a fost aplicată în baza articolului 95 din Legea audiovizualului.

Licența audiovizuală a OTV ar fi expirat pe 28 septembrie 2012, după ce, pe 27 martie, CNA hotărâse deja înjumătățirea licenței OTV (care ar fi expirat în mod normal pe 1 aprilie 2013). Astfel, în urma noii înjumătățiri a licenței, televiziunea lui Dan Diaconescu mai poate emite până pe 4 iulie, după cum au spus membrii CNA.

Prezentă, marți, la ședința CNA, Andra Oprea, avocata OTV, a spus că CNA a aplicat deja sancțiunea maximă posibilă potrivit legislației audiovizualului, fapt pentru care ar trebui ca istoricul televiziunii să fie luat de la capăt, așa cum se întâmplă, de exemplu, în cazul permisului de conducere.

„Sunt perfect de acord cu ce spune doamna avocat. După ce ajungeți la zero, reveniți pentru permis”, i-a răspuns Valentin-Alexandru Jucan, membru al CNA. El a atras atenția că permisul auto poate fi retras, în anumite cazuri, permanent.

„Aseară, domnul Dan Diaconescu spunea că sediul partidului se află în sediul televiziunii OTV, clar și explicit, ceea ce este mai mult decât are nevoie un CNA pentru a-și da seama ce se întâmplă într-o televiziune”, a mai spus Jucan, vorbind și despre „mita electorală” promisă de partidul lui Dan Diaconescu potențialilor alegători. „Este un scenariu SF care apelează la credulitatea oamenilor. Cel mai grav mi este faptul că în demersurile domnului Dan Diaconescu sunt aduși copii minori. Ați văzut cum strigau «Jos Băsescu!» (într-o transmisiune în direct din orașele în care Dan Diaconescu s-a întâlnit cu susținătorii săi, n.r). Nici nu cred că au ei cunoștință de așa ceva”, a spus Jucan. „Statul de drept nu este respectat, copiii sunt aduși și împinși în față, oamenii sunt manipulați”, a mai spus Jucan.

Pe de altă parte, Valentin-Alexandru Jucan a spus că, chiar dacă societatea Ocram Televiziune – care deține licența OTV – este în insolvență, televiziunea ar trebui să respecte legislația audiovizualului.

„Există și în Directiva europeană și în legea noastră ceea ce se numește responsabilitate editorială și se precizează cine deține responsabilitatea editorială (…) Legea insolvenței prevede foarte clar ce drepturi și responsabilități are administratorul judiciar și nu are nicio legătură cu responsabilitatea editorială”, a spus și Ioan Onisei, vicepreședintele CNA.

El a mai spus că în emisiunile și transmisiunile difuzate pe OTV în perioada 29 martie – 8 aprilie nu este încălcată numai prevederea în care este interzisă propaganda electorală în afara campaniei electorale. „Acest radiodifuzor încalcă de multă vreme multe articole din lege și din Cod, dar și Constituția României”, a spus Ioan Onisei.

„Cred că suntem tot într-o situație foarte gravă, care, de fapt, sfidează prevederile legii, sfidează autoritatea CNA, dar, cel mai grav lucru, îi sfidează pe înșiși românii, ba chiar și pe puținii telespectatori care au rămas la postul OTV”, a mai spus Ioan Onisei, propunând înjumătățirea licenței OTV, până la 4 iulie.

Ulterior, dacă dorește ca OTV să mai poată emite, Dan Diaconescu trebuie să solicite CNA o nouă licența audiovizuală.

De asemenea, OTV va fi obligat să își întrerupă programul obișnuit joi seara, între orele 19.00 – 19.10 și să difuzeze decizia CNA de înjumătățire a licenței OTV și motivele care au stat la baza acestei hotărâri luate de membrii Consiliului.

CNA a stabilit această sancțiune drastică – de înjumătățire a licenței deja înjumătățite a OTV – după ce, în ultimul an, tot pentru difuzarea de publicitate politică în afara campaniei electorale, Consiliul a aplicat OTV următoarele sancțiuni: o somație publică, o amendă de 5.000 de lei, una de 10.000 de lei, una de 50.000 de lei, două de 100.000 de lei. Aceste amenzi au fost urmate de o decizie de întrerupere a emisiei obișnuite a OTV pentru 10 minute, între orele 19.00 – 19.10 (stabilită de CNA pe 4 octombrie 2011), o altă decizie de întrerupere a emisiei televiziunii lui Dan Diaconescu, tot pentru 10 minute, în același interval orar (aplicată de CNA pe 19 ianuarie 2012), dar și o decizie de întrerupere a emisiei OTV pentru trei ore, între orele 18.00 – 21.00 (stabilită de CNA pe 15 martie).

Pe 27 martie, CNA a aplicat OTV cea mai drastică sancțiune posibilă – înjumătățirea perioadei licenței audiovizuale -, astfel că postul mai putea emite până pe 28 septembrie. Prezent atunci la ședința CNA, Dan Diaconescu, patronul televiziunii OTV și realizator al emisiunii „Dan Diaconescu Direct”, a spus că nu a făcut publicitate politică în emisiunile sale.

„Nu sunt membru în PPDD, nu am nicio funcție în PPDD. În emisiunile mele au fost prezenți și alți reprezentanți ai altor partide”, a spus Dan Diaconescu. Acesta a precizat că el dă doar numele acestui partid PPDD. „Nu am nicio legătură directă în acte și nu pot fi invocat într-un asemenea raport (raportul de monitorizare al CNA, n.r.)”, a spus Dan Diaconescu.

El a precizat că problemele pe care le are cu CNA vin ca urmare a „luptei” pe care o are cu Traian Băsescu, dar și ca urmare a faptului că membrii CNA sunt reprezentanții unor partide politice.

Ulterior, OTV a anunțat CNA că a atacat în instanță decizia de înjumătățire a licenței sale, fapt pentru care este de așteptat și ca noua decizie a CNA – de înjumătățire a licenței, până pe 4 iulie – să fie atacată în instanță.

Pe de altă parte, Dan Diaconescu mai deține o televiziune – Direct Digital TV (DDTV).

Până la momentul difuzării acestei știri, Dan Diaconescu nu a putut fi contactat de MEDIAFAX pentru a comenta noua decizie a CNA.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi turiști au fost șocați de nota de plată de 811 euro pentru 2 băuturi,...
Caz rarisim! El este elevul care a luat cea mai mică notă din România, la...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un bărbat care își căuta soția dispărută de-acasă a descoperit că aceasta fusese înghițită cu...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
Secretul longevității celui mai VÂRSTNIC fotbalist din lume. Ce mănâncă Kazuyoshi Miura și ce stil...
Câştigurile fabuloase cu care sunt ademeniţi românii cu ajutorul AI. Ce profit i s-a oferit...
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Când vor avea loc alegerile parlamentare și prezidențiale. Coaliția a anunțat datele
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
ABANDONATE într-o mină! Peste 50 de mașini clasice VOLKSWAGEN au fost date uitării - VIDEO
Scandalul după golul Turciei la Euro ia amploare. Ambasadorul turc a fost convocat de germani....
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
Decizie pentru românii cu permis de conducere. Statul schimbă legea. Se întâmplă chiar a doua...
Transportatorii au luat foc. Traficul cu probleme îi scoate din minți
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, despre boala cumplită cu care mama lui s-a confruntat. Ce spune antrenorul despre...
Victor Vrînceanu, dezvăluiri cutremurătoare la adresa Andreei Antonescu: ”Mă trezesc că o persoană străină stă...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Istoria modei, modificată pentru totdeauna de invenția acelor din os de acum 40.000 de ani
×